>> Vizualizați toate acordurile
Acord PayPal privind metodele alternative de plată
Data ultimei actualizări: 29 august 2024
Aceștia sunt termenii unui contract între dvs. și PayPal (Europa) S.à r.l et Cie, S.C.A., 22-24 Boulevard Royal, L-2449 Luxemburg („PayPal” sau „noi”).
1. Despre prezenții termeni
Prezenții termeni se aplică utilizării de către dvs. a oricăreia dintre funcționalitățile noastre MPA.
Pentru referință:
- funcționalitatea MPA este funcționalitatea furnizată de noi care, dacă este integrată în finalizarea dvs. online a plății sau dacă trimiteți o factură ca solicitare de plată, îi permite clientului dvs. să selecteze și să utilizeze orice metodă de plată alternativă (MPA) (după cum putem permite periodic) ca să vă plătească; și
- o metodă de plată alternativă (MPA) înseamnă orice metodă de plată enumerată în Anexa 1, pe care am putea permite oricui să o utilizeze fără un Cont, pentru a trimite o plată în Contul dvs., sub rezerva respectării acestor termeni.
Acordul de utilizare aplicabil în țara dvs. de reședință înregistrată la PayPal face parte din prezenții termeni. Cuvintele care încep cu literă mare și care nu sunt definite în prezenții termeni sunt definite în Acordul de utilizare respectiv. În măsura în care este posibil, acești termeni și Acordul de utilizare ar trebui să fie interpretați ca un tot unitar. În cazul în care apare un conflict de interpretare, acești termeni prevalează față de Acordul de utilizare, în limita conflictului.
Definiția Serviciilor noastre din Acordul de utilizare, atunci când este corelată cu prezenții termeni, include funcționalitatea noastră MPA.
2. Acceptarea prezenților termeni
Vă exprimați acordul față de prezenții termeni prin integrarea funcționalității noastre MPA în finalizarea dvs. online a plății/platforma dvs. sau prin trimiterea unei facturi ca solicitare de plată.
Dacă integrați funcționalitatea noastră MPA pentru Contul unei alte persoane sau entități juridice:
- confirmați că aveți permisiunea persoanei sau entității juridice respective de a o angaja din punct de vedere juridic să respecte prezenții termeni pentru și în numele său; și
- persoana sau entitatea juridică respectivă va fi obligată din punct de vedere juridic să respecte prezenții termeni în locul dvs.
3. Utilizarea funcționalității MPA
Când integrați funcționalitatea noastră MPA în finalizarea dvs. online a plății sau trimiteți o factură ca solicitare de plată, putem (dar nu suntem obligați) să permitem oricui să folosească o MPA pentru a vă plăti.
Anexa 1 la prezenții termeni enumeră fiecare MPA pe care o putem pune la dispoziția clienților dvs. periodic și alte dispoziții referitoare la primirea plăților de la clienți care folosesc respectiva MPA. Trebuie să respectați întotdeauna aceste dispoziții.
Întrucât plătitorul nu utilizează un Cont PayPal pentru a trimite o plată prin MPA, nu puteți utiliza PayPal pentru a rambursa în mod proactiv plăți efectuate prin MPA, cu excepția cazului în care se prevede altfel în Anexa 1 la prezenții termeni.
Nu puteți primi plăți prin MPA în alte monede decât cele menționate pentru MPA respectivă în Anexa 1 la prezenții termeni.
Puteți utiliza funcționalitatea noastră MPA numai cu un Cont Business și nu cu un Cont Personal, cu excepția utilizării unui Cont Personal de către dvs. pentru a trimite o factură ca solicitare de plată pentru bunuri și servicii.
4. Răspunderea dvs. față de noi
Putem trata furnizorii de MPA și procesorii de plăți care ne ajută să vă permitem să primiți plăți prin MPA în același mod în care tratăm achizitorii de carduri/conturi bancare și/sau alți procesori de plăți în temeiul Acordului de utilizare.
Plățile prin MPA sunt expuse riscului de inversare de către furnizorul de MPA, cu excepția cazului în care se specifică altfel în Anexa 1. Obligațiile și răspunderea dvs. față de noi pentru aceste inversări sunt aceleași cu cele pe care le aveți față de noi pentru Inversările și/sau Recuperările de plăți în temeiul Acordului de utilizare. Furnizorul de MPA poate influența inversarea unei plăți prin MPA în același mod în care banca plătitorului poate influența o Inversare și/sau în același mod în care compania emitentă a cardului plătitorului poate influența o Recuperare a plății. Protecția vânzătorilor nu se aplică plăților prin MPA.
După ce prezenții termeni nu mai sunt aplicabili, veți continua să răspundeți față de noi, în temeiul prezenților termeni, pentru inversările de plăți prin MPA efectuate de către furnizorul de MPA și pentru toate obligațiile dvs. restante care decurg din utilizarea de către dvs. a funcționalității MPA înainte de încetarea aplicării termenilor.
5. Modificări și încetarea aplicării termenilor
Putem adăuga sau elimina din lista de MPA-uri/furnizori de MPA din Anexa 1 la prezenții termeni în orice moment și fără nicio notificare.
De asemenea, putem modifica, șterge sau adăuga elemente în ceea ce privește prezenții termeni în conformitate cu procesul de Modificare prevăzut în Acordul de utilizare. Dacă nu sunteți de acord cu vreo Modificare, puteți pune capăt aplicării acestor termeni.
Puteți rezilia aplicarea prezenților termeni în orice moment, prin îndepărtarea funcționalității noastre MPA din sistemul dvs. de finalizare a plății online și urmând orice alte etape legate de integrare pe care PayPal vi le poate pune la dispoziție periodic sau, dacă este cazul, prin încetarea utilizării produsului de facturare pus la dispoziția dvs. de PayPal. Astfel, puteți să nu le mai permiteți clienților dvs. să utilizeze o MPA pentru a vă plăti, dar Contul dvs. rămâne deschis și Acordul de utilizare rămâne în continuare în vigoare.
Putem, în orice moment, din orice motiv și (acolo unde este posibil) cu o notificare prealabilă rezonabilă, înceta, anula sau suspenda Serviciul în măsura în care se referă la funcționalitatea noastră MPA și/sau la MPA-uri fără nicio răspundere față de dvs.
Prezenții termeni supraviețuiesc oricărei încetări a aplicării lor, în măsura în care și atât timp cât noi avem nevoie: (i) pentru ca să ne ocupăm de aspectele care decurg din utilizarea funcționalității MPA de către dvs. înainte de încetarea aplicării termenilor; și/sau (ii) pentru ca să respectăm legile și reglementările aplicabile.
MPA-uri | ||||
AliPay | ||||
Tip de plată | Portofel Alipay este un portofel digital care poate fi utilizat de către toți Clienții înregistrați ca membri Alipay. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Valoare maximă a tranzacției | 50.000 RMB pe zi | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Consultați termenii suplimentari | |||
Termeni suplimentari | Veți asigura că Serviciile Alipay nu vor fi utilizate pentru:
| |||
Apple Pay Web | ||||
Tip de plată | Apple Pay Web | |||
Risc de recuperare a plății | Da | |||
Garanție de plată | Conform regulilor rețelei de carduri | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Consultați Termenii și condițiile pentru comercianții online pe platforma Apple Pay la https://developer.apple.com/terms/apple-pay-web/ privind bunurile și serviciile specifice interzise. | |||
Termeni suplimentari | Consultați termenii suplimentari aplicabili acceptării Apple Pay Web la https://developer.apple.com/terms/apple-pay-web/ | |||
Bancontact | ||||
Tip de plată | Card de debit Bancontact este o Metodă de plată cu card de debit, prin care un card de debit este emis de o instituție de credit autorizată, care le permite clienților să plătească pentru bunuri și servicii direct din conturile lor bancare. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 1,00 € per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Doar bunurile și serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare | |||
Termeni suplimentari | Nu se aplică | |||
Bancomat Pay | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real | |||
Risc de recuperare a plății | Da | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 1,00 € per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nicio limită, în funcție de acordul dintre banca emitentă și client privind suma limită maximă | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Doar bunurile și serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare | |||
Termeni suplimentari |
i) descrierea exactă a serviciului sau a bunurilor achiziționate; ii) suma totală a plății; iii) o chitanță (pe suport de hârtie sau electronică) cu detaliile plății. | |||
BLIK | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real BLIK este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,01 PLN per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | 10.000,00 PLN per tranzacție | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Doar bunurile și serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare | |||
Termeni suplimentari | Trebuie să afișați vizibil, pe site-ul sau pe dispozitivul dvs., după caz, numele sau Mărcile comerciale BLIK într-un mod care respectă Manualul mărcii BLIK. | |||
EPS | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real EPS este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. EPS este facilitată de băncile participante la EPS. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Da - Garanția de plată înseamnă că orice tranzacție marcată ca fiind finalizată sau încheiată cu succes (oricare dintre acestea se aplică) va fi plătită în Contul dvs. și fondurile nu pot fi revocate, sub rezerva prezenților termeni și a Acordului de utilizare și a respectării acestora de către dvs. | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 1,00 € per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Doar bunurile și serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare | |||
Termeni suplimentari | Veți raporta către PayPal, fără întârziere, orice evenimente care necesită utilizarea Garanției de plată EPS. | |||
Serviciul finlandez de transfer bancar online (Verkkopankki) | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real Serviciul finlandez de transfer bancar online este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,65 EUR per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | 20.000,00 EUR per tranzacție | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă bunurile și serviciile interzise enumerate în Acord: jocuri de noroc ilegale; prostituție; bunuri contrafăcute; piratarea produselor; vânzarea sau distribuirea ilegală de produse din tutun sau pornografie sau reprezentarea unor acte violente grave; Nordea Bank nu permite încărcarea portofelelor sau produse preplătite | |||
Termeni suplimentari | 1. Veți furniza toate datele necesare în conformitate cu specificațiile furnizate de PayPal. Nerespectarea specificațiilor de furnizare a datelor poate conduce la întârzieri, suspendări sau anulări ale procesării vânzărilor efectuate. 2. Veți despăgubi PayPal pentru cheltuielile rezonabile suportate în cazul unei dispute ce decurge dintr-o Tranzacție, în cazul în care PayPal este implicată în mod activ în mediere sau în alte proceduri similare între un Client și Dvs. 3. Limita maximă a răspunderii este suma facturată a vânzării (vânzarea de produse sau servicii de către Dvs. către Client) cu care daunele au legătură directă sau 1.000 EUR, în funcție de suma care este mai mică. Cu toate acestea, răspunderea globală cumulată nu poate depăși 5.000 EUR. Aceste limitări nu se aplică dacă daunele au fost cauzate de acțiuni intenționate sau din neglijență gravă. | |||
Giropay | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real Giropay este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Da - Garanția de plată înseamnă că orice tranzacție marcată ca fiind finalizată sau încheiată cu succes (oricare dintre acestea se aplică) va fi plătită în Contul dvs. și fondurile nu pot fi revocate, sub rezerva prezenților termeni și a Acordului de utilizare și a respectării acestora de către dvs. | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 1,00 € per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă bunurile sau serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare: instrumentele de plată (numerar, economii sau bani electronici, monede, inclusiv monede virtuale, cum ar fi bitcoin, precum și cecuri), în măsura în care beneficiarul instrumentului de plată nu poate fi identificat de dvs., cu excepția voucherelor sau a produselor cu valoare stocată. | |||
Termeni suplimentari |
| |||
Google Pay | ||||
Tip de plată | Portofel Google Pay | |||
Risc de recuperare a plății | Da | |||
Garanție de plată | Conform regulilor rețelei de carduri | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Consultați Termenii și condițiile Google Pay API la https://payments.developers.google.com/terms/sellertos și Termenii și condițiile Google API la https://developers.google.com/terms/ privind bunurile și serviciile specifice interzise | |||
Termeni suplimentari | Consultați termenii suplimentari aplicabili pentru acceptarea Google Pay la https://payments.developers.google.com/terms/sellertos și https://developers.google.com/terms/ | |||
GrabPay | ||||
Tip de plată | Portofel | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Da - Garanția de plată înseamnă că orice tranzacție marcată ca fiind finalizată sau încheiată cu succes (după caz) va fi plătită în Contul dvs. și fondurile nu pot fi revocate, sub rezerva prezenților termeni și a Acordului de utilizare și a respectării acestora de către dvs. | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,01 SGD | |||
Valoare maximă a tranzacției | 5.000,00 SGD | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă bunurile sau serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare, consultați Termenii suplimentari de mai jos. | |||
Termeni suplimentari |
a) mass-media pentru adulți care prezintă sau au legătură cu activități ilegale, cum ar fi pornografia infantilă, violul, incestul etc.; materiale sau servicii de natură sexuală; orice bunuri sau servicii care promovează incitarea la ură, violență, vătămare sau intoleranță sub orice formă; b) companii aeriene de toate tipurile, inclusiv, dar fără a se limita la, companii aeriene comerciale de linie, operatori de transport low-cost, operatori de zboruri charter și de turism, avioane private și elicoptere-taxi; agenții de turism fără licență; hoteluri și servicii de cazare de orice fel (cum ar fi pensiuni, apartamente, apartamente cu servicii incluse, moteluri, stațiuni, vile); partajarea proprietăților, bunuri imobiliare în regim de multiproprietate, schimburi de locuințe, subînchiriere, cazare cu mic-dejun și alte activități similare; organizatori de evenimente, vânzarea/revânzarea de bilete, planificarea de evenimente și servicii conexe; c) produse și băuturi alcoolice; produse din tutun, țigări, trabucuri, țigări electronice și produse conexe (cum ar fi piese de schimb și de reîncărcare); bijuterii, pietre prețioase, pietre și metale prețioase; vânzări de automobile (autovehicule noi și second-hand de orice fel); petrol și gaze, petrol și produse derivate; cartele de telefon preplătite, servicii de telefonie și telefoane mobile; spa-uri, servicii de relaxare si masaj; d) bunuri de marcă, protejate de mărci comerciale sau drepturi de autor de orice fel, cu excepția cazului în care vânzătorul este deținătorul proprietății intelectuale/drepturilor de autor sau deținătorul licenței, servicii de eludare, dispozitive sau software utilizate pentru a eluda legea sau a elimina protecția drepturilor de autor; articole care încalcă drepturile de autor, mărcile comerciale, dreptul la publicitate sau confidențialitate sau orice alt drept de proprietate, în conformitate cu legislația din Singapore sau din orice jurisdicție; fabrici de eseuri, fabrici de articole și servicii de rezolvare a temelor; e) asistență tehnică pentru calculatoare și birouri de asistență IT; servicii de partajare de fișiere și servicii conexe; vânzarea de activități de rețele de socializare, ferme de clicuri, inclusiv, dar fără a se limita la, vânzarea de aprecieri pe Facebook, urmăritori pe Twitter, vizualizări pe YouTube; abonamente, afilieri, versiuni de probă gratuite și orice modele de afaceri similare în cazul cărora o achiziție este condiționată de un abonament; f) practici comerciale înșelătoare, cum ar fi schemele Ponzi/piramidale, marketingul pe mai multe niveluri, rezultatele garantate, cursurile și serviciile de investiții sau de tranzacționare; oferirea sau primirea de plăți în scopul mituirii sau al corupției; articole care încurajează, promovează, facilitează sau instruiesc alte persoane să desfășoare activități ilegale; bunuri furate, inclusiv bunuri digitale și virtuale achiziționate sau copiate în mod ilegal; vânzarea de produse sau servicii identificate de agențiile guvernamentale din Singapore ca având o probabilitate ridicată de a fi frauduloase sau de a fi tranzacționate de către Clienți cu încălcarea legislației din Singapore; informații cu caracter personal ale terților cu încălcarea legislației din Singapore; servicii fără valoare adăugată de orice fel, inclusiv, dar fără a se limita la, revânzarea ofertelor guvernamentale fără autorizație sau valoare adăugată, servicii care sunt neloiale, înșelătoare sau agresive față de consumatori; g) servicii financiare de orice fel, cum ar fi împrumuturi, microcredite, scheme de investiții, escrow, agenții de încasare a creditelor, servicii de cauțiune, colectori de creanțe, agregare de credite, servicii de consolidare, protecția cardurilor de credit și servicii similare; activități de externalizare în masă (crowd-sourcing) și finanțare în masă (crowd-financing), cluburi de creditare, care oferă capital sau recompense de orice fel; criptovalută, Bitcoin, monedă online, monede pentru jocuri, aur online și active virtuale similare; anumite servicii de corectare a creditelor, servicii de regularizare a datoriilor, tranzacții de credit sau activități de asigurare; activități de servicii financiare, cum ar fi remitere, transferuri, ordine de plată, carduri cadou preplătite, facilități de valoare stocată, quasi-cash, schimb valutar și servicii similare (altele decât cele legate de serviciile de remitere internațională detaliate în Condițiile de utilizare GrabPay); vânzarea cecurilor de călătorie sau a ordinelor de plată; consultanță juridică și fiscală, faliment și orice servicii similare; h) entități guvernamentale străine, inclusiv, dar fără a se limita la, ambasade și consulate; articole emise de autoritățile guvernamentale, autoritățile de aplicare a legii și autoritățile militare, inclusiv, dar fără a se limita la, uniforme, insigne, decorațiuni, cu excepția celor istorice și/sau care, în mod clar, nu sunt autentice sau oficiale (de exemplu, jucării); i) jocuri de noroc, jocuri și/sau orice alte activități cu taxă de intrare și premii, inclusiv, dar fără a se limita la, jocuri de cazino, pariuri sportive, curse de cai sau ogari, sporturi de fantezie, bilete de loterie, alte activități care facilitează jocurile de noroc, jocuri de competență (definite sau nu prin lege ca jocuri de noroc) și tombole; j) orice bunuri sau servicii care fac obiectul sancțiunilor Consiliului de Securitate al ONU; părți umane de orice fel, inclusiv, dar fără a se limita la, organe, părți ale corpului, rămășițe umane, fluide corporale, celule stem, embrioni; k) asistență medicală, produse farmaceutice, suplimente, produse nutriționale de orice fel, consumabile medicale de orice fel; narcotice, steroizi, anumite substanțe reglementate sau alte produse care prezintă un risc pentru siguranța consumatorului; droguri ilegale, tutun sau produse de sănătate; substanțe concepute pentru a imita efectele acestora; accesorii și produse conexe utilizate pentru a le crea sau consuma, cum ar fi bonguri, narghilele și dispozitive similare; cabinete medicale private și medici online; l) organizații politice, religioase, spirituale, caritabile și non-profit de orice fel; ghicitori, astrologi, ghicitori în cărți, tarot, hipnoză; și servicii similare; m) vânzarea de animale sau animale de companie de orice fel; produse provenite din traficul de animale sălbatice, vânătoarea ilegală și braconajul speciilor pe cale de dispariție, cum ar fi mamifere marine, aripioare de rechin, coarne de rinocer, fildeș, mosc de cerb, bilă de urs, penis de tigru și orice produse similare; n) arme de orice fel, inclusiv arme de foc, muniție, cuțite, nunceaguri și produse conexe, piese sau accesorii ale acestora; arme sau cuțite reglementate de legislația din Singapore; jucării, cadouri și replici de orice fel care seamănă foarte mult cu oricare dintre aceste articole; materiale inflamabile, explozive, pirotehnice, toxice și periculoase, inclusiv, dar fără a se limita la, artificii, explozibili, materiale și substanțe radioactive și praf de pușcă. | |||
iDEAL | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real iDEAL este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. Utilizarea iDEAL este limitată la clienții cărora li s-a emis un cont bancar online compatibil cu iDEAL și deținut la o bancă cu sediul în Țările de Jos. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Da - Garanția de plată înseamnă că orice tranzacție marcată ca fiind finalizată sau încheiată cu succes (oricare dintre acestea se aplică) va fi plătită în Contul dvs. și fondurile nu pot fi revocate, sub rezerva prezenților termeni și a Acordului de utilizare și a respectării acestora de către dvs. | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Doar bunurile și serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare | |||
Termeni suplimentari |
a) numele și adresa de e-mail; b) numărul și numele contului pentru numărul contului bancar utilizat pentru a face cumpărături prin Metoda de plată iDEAL; c) informații suplimentare pentru verificarea din etapa 2 și monitorizarea tranzacțiilor, de exemplu: i. adresa IP ii. amprenta browserului iii. numărul de telefon mobil | |||
MB Way | ||||
Tip de plată | Portofel MB Way este o metodă de plată rezervată pentru clienții din Portugalia. MB Way este pusă la dispoziție prin asocierea unui un card cu unul sau mai multe pseudonime (număr de telefon mobil, adresă de e-mail sau altele considerate a fi adecvate de către PayPal). | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Valoare maximă a tranzacției | Depinde de bancă și de limita utilizatorului | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Doar bunurile și serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare | |||
Termeni suplimentari | Nu se aplică | |||
Mercado Pago | ||||
Tip de plată | Mercado Pago este un furnizor de plăți online care le permite cumpărătorilor din Brazilia și Mexic să efectueze plăți folosind carduri de credit, carduri de debit, carduri preplătite, soldul portofelului Mercado Pago și alte metode de plată. | |||
Risc de recuperare a plății | Da | |||
Garanție de plată | Da - Garanția de plată înseamnă că orice tranzacție marcată ca fiind finalizată sau încheiată cu succes (oricare dintre acestea se aplică) va fi plătită în Contul dvs. și fondurile nu pot fi revocate, sub rezerva prezenților termeni și a Acordului de utilizare și a respectării acestora de către dvs. | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,01 MXN per tranzacție 0,01 BRL per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | 1.000.000,00 MXN per tranzacție 10.000.000,00 BRL per tranzacție | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pentru Mexic: Pe lângă bunurile sau serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare: bunuri și servicii interzise conform Termenilor și condițiilor Mercado Pago, precum și următoarele: medicamente eliberate pe bază de rețetă, produse farmaceutice, suplimente alimentare cu vânzarea interzisă, jocuri de noroc de orice fel, produse și servicii financiare care nu sunt aprobate de autoritățile de supraveghere financiară competente, programe malware (de exemplu, rogueware, viruși etc.), finanțarea partidelor sau activităților politice, marketing direct, operațiuni cu număr poștal, trate bancare și mandate poștale, cluburi de vânzări angro, vânzările piramidale pe niveluri multiple, utilizarea limitată de bunuri imobiliare în regim „timeshare”, agenții de colectare, companii de factoring, lichidatori, companii de cauțiune, avocați specializați în faliment, consilieri financiari, titluri de investiții, fonduri fiduciare de investiții, fonduri de investiții, schimb valutar, ordine de plată de la instituții nefinanciare, birouri de garantare și schimb valutar, cecuri de călătorie, servicii de călătorie și linii de croazieră (excluzând agențiile de turism), colecții de monede, timbre, magazine de monede, filatelie, AirTran Airways, AirTran Air, încasarea cecurilor, plăți automate și abonamente, agenții de ocupare a forței de muncă și avans sau credite în numerar.
Pentru Brazilia: Pe lângă bunurile sau serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare: serviciile sunt interzise. Unele bunuri sunt interzise de Mercado Pago în Termenii și condițiile sale. Pentru o listă completă a bunurilor și serviciilor interzise, accesați: https://www.mercadopago.com.br/ajuda/3264 | |||
Termeni suplimentari | Pentru Mexic: serviciile de plată Mercado Pago vor fi supuse Termenilor și condițiilor Mercado Pago pentru Mexic.
Pentru Brazilia: serviciile de plată Mercado Pago vor fi supuse Termenilor și condițiilor Mercado Pago pentru Brazilia.
Pentru Brazilia și Mexic: Nu aveți permisiunea de a utiliza marca, sigla, denumirea comercială și alte drepturi de proprietate intelectuală ale Mercado Pago în alte scopuri decât pentru a indica Mercado Pago ca metodă de plată. În cazul în care încercați să utilizați drepturile de proprietate intelectuală ale Mercado Pago într-o formă neautorizată, ne rezervăm dreptul de a vă revoca accesul la serviciile noastre.
Mercado Pago nu își asumă răspunderea pentru nicio taxă suplimentară datorată din cauza nefurnizării unor date bancare corecte de către dvs.
Utilizatorul nu poate revinde serviciile de gestionare a plăților către terți. | |||
Multibanco | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real Multibanco este o Metodă de plată rezervată pentru clienții din Portugalia, care oferă două alternative de plată: o alternativă este transferul bancar prin intermediul portalului de tranzacții bancare online al clientului, iar cealaltă alternativă este plata în numerar la bancomate ale diverselor sucursale bancare portugheze. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Nu se aplică | |||
Valoare minimă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Valoare maximă a tranzacției | 99.999,99 EUR per tranzacție | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Doar bunurile și serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare | |||
Termeni suplimentari | Nu se aplică | |||
MyBank | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real MyBank este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pentru evitarea neclarităților și pe lângă bunurile sau serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare: activități care pot fi pedepsite pentru punerea în pericol a minorilor, pedofilie, pornografie, încălcarea lucrărilor protejate de drepturi de proprietate intelectuală și a mijloacelor de plată, nerespectarea protecției datelor cu caracter personal, cu sisteme de prelucrare automată a datelor, fapte de spălare de bani, nerespectarea cerințelor privind jocurile de noroc și pariurile, cursele de cai și loteriile și a dispozițiilor referitoare la condițiile de exercitare a profesiilor reglementate. | |||
Termeni suplimentari | Nu puteți utiliza sigla MyBank și alte drepturi de proprietate intelectuală altfel decât este permis pentru aceste servicii de metode de plată alternative. Pentru orice altă utilizare, respectați Ghidul stilistic MyBank pentru companii, care se găsește pe următorul site web https://www.mybank.eu/mybank/mybank-style-guidelines-for-merchant-websites/. Dacă încercați să utilizați sigla MyBank într-un mod neautorizat, într-o manieră care nu este intenționată sau permisă sau cu încălcarea semnificativă a acestor cerințe, ne rezervăm dreptul de a revoca furnizarea serviciilor noastre. | |||
PayU | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real BLIK este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,01 PLN/Tx; 0,01 CZK/Tx | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă bunurile și serviciile interzise și indicate în Acord: medicamente pe bază de rețetă, produse farmaceutice și suplimente alimentare nepermise spre vânzare; droguri, substanțe stupefiante, inclusiv droguri sintetice, precum și echipamente și tehnologii utilizate pentru a le cultiva, fabrica, comercializa etc.; jocuri de noroc neautorizate legal; arme, muniții și lansatoare de gaze; servicii online cu conținut pornografic, de exemplu camere de chat, camere video, filme VOD; produse și servicii financiare, dacă sunt oferite ca parte a unei activități care nu este supravegheată de autoritățile de supraveghere financiară competente; malware, de exemplu rogueware, viruși etc.; partide politice și site-uri web conexe folosite pentru a le sprijini sau pentru a colecta fonduri pentru activități politice; finanțare participativă; intermediari care acceptă plăți în numele mai multor beneficiari fără autorizație legală sau care nu îndeplinesc cerințele asociațiilor de carduri/organismelor intermediare. | |||
Termeni suplimentari | 1. Vă veți asigura că ați informat Clientul, într-o formă care poate fi recunoscută clar și accesată ușor, că tranzacțiile efectuate prin Metoda de plată PayU sunt irevocabile. 2. PayPal și PayU nu răspund pentru nicio taxă suplimentară percepută din cauza incorectitudinii detaliilor conturilor bancare, dacă nu v-ați asigurat că sunt trimise doar detalii corecte ale conturilor bancare. 3. Comercianții care folosesc Metoda de plată PayU răspund pentru toate Tranzacțiile neautorizate sau frauduloase efectuate cu Metoda de plată. 4. Vă veți asigura că: a) toate datele de identificare și/sau de autentificare ale Clienților care ar putea fi folosite pentru a plasa comenzi nu vor fi stocate electronic sau consemnate într-o altă formă; b) în timpul introducerii datelor de identificare și/sau de autentificare ale Clienților care ar putea fi folosite pentru a plasa comenzi, terții sunt împiedicați să obțină astfel de date. Divulgarea datelor de identificare și/sau de autentificare ale Clienților către terți este strict interzisă. | |||
POLi | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real BLIK este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. POLi este limitată la clienții care dețin conturi la instituțiile bancare din Australia și Noua Zeelandă. PayPal nu garantează faptul că toate conturile bancare din Noua Zeelandă sau din Australia sunt compatibile cu POLi. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Nu | |||
Valoare minimă a tranzacției | 1,00 AUD/NZD per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | 10.000,00 AUD/NZD per tranzacție | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă bunurile sau serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare: jocuri de noroc. | |||
Termeni suplimentari | Nu se aplică | |||
Przelewy24 (P24) | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real Przelewy24 este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,05 PLN per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Doar bunurile și serviciile interzise stabilite în Acordul de utilizare | |||
Termeni suplimentari | Fiecare tranzacție este asociată cu un număr de tranzacție unic și cu alte detalii („Detaliile tranzacției”) pentru a facilita solicitările sau posibilele reclamații. Veți salva Detaliile tranzacției într-un mod securizat. Orice reclamații care privesc tranzacții executate incorect vor fi trimise direct către PayPal, care le va direcționa în continuare către Sistemul de plăți Pzrelewy24 pentru a fi investigate. În legătură cu astfel de reclamații, trebuie să furnizați următoarele detalii: a) adresa de e-mail; b) numărul tranzacției; c) suma tranzacției; d) numele complet al titularului contului bancar de proveniență, din care urma să fie transferată suma tranzacției; e) numele băncii care deține contul din care urma să fie transferată suma tranzacției sau în care a fost transferată tranzacția, după caz; f) data tranzacției; g) în cazul plății de pe un card: numele cardului și h) în cazul unei plăți prin SMS: numărul de telefon mobil al clientului. Fără a aduce atingere celor de mai sus, reclamațiile referitoare la tranzacții efectuate cu 90 sau mai multe zile înainte de o astfel de reclamație pot fi refuzate de către sistemul de plată Przelewy24. | |||
Safetypay | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real Safetypay este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Da | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Valoare maximă a tranzacției | 15.000 EUR | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă bunurile sau serviciile interzise enumerate mai sus, nu veți utiliza Safetypay pentru a accepta plăți în vederea efectuării de plăți către sau pentru a facilita, direct sau indirect: discuri pirat; articole contrafăcute; bunuri ce fac obiectul unui embargo; droguri ilegale și accesorii privitoare la droguri; materiale ofensatoare sau ireverențioase din punct de vedere rasial sau cultural; conținut, materiale și/sau servicii pentru adulți, inclusiv, dar fără a se limita la, cărți și videoclipuri pentru adulți, conversații telefonice pentru adulți, site-uri web pentru adulți, servicii de acompaniere/escorte, servicii matrimoniale (cu orientare sexuală), căsătorii prin corespondență, diverse forme de divertisment pentru adulți; numerar; daune, pierderi, penalizări sau amenzi de orice fel; costuri sau comisioane peste prețul normal al bunurilor sau serviciilor Comercianților (taxe aplicabile) sau comisioane pe care Clienții nu le-au aprobat în mod expres; sume restante sau sume care acoperă cecuri returnate sau cecuri pentru care s-a emis un ordin de anulare; vânzări efectuate de terți; sume care nu reprezintă vânzări de bunuri și servicii de bună credință efectuate de întreprinderea Comerciantului [de exemplu, achiziții efectuate de proprietarii Comerciantului (sau de membrii familiei acestora) sau de către angajații Comerciantului]; tranzacții de afaceri ilegale; spălare de bani sau finanțarea activităților teroriste. | |||
Termeni suplimentari | Nu se aplică | |||
Satispay | ||||
Tip de plată | Portofel Satispay oferă o platformă de plată mobilă activată pentru conturi bancare. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Da | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,01 EUR | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă bunurile și serviciile interzise enumerate mai sus, nu veți utiliza Satispay pentru a accepta plăți în vederea efectuării de plăți către sau a facilita, direct sau indirect: a) servicii de telecomunicații, inclusiv apeluri locale și interurbane, apeluri pe bază de card de credit, apeluri prin utilizarea telefoanelor și faxurilor cu cititoare de bandă magnetică; b) ordine de plată – transfer bancar; c) magazine de amanet; d) campanii de telemarketing outbound; e) campanii de telemarketing inbound; f) agenții de bilete (radio, televiziune și alți Comercianți direcți care nu sunt clasificați în altă parte); g) instituții financiare — plăți manuale de numerar; h) instituții financiare — plăți automatizate în numerar; i) plăți cu titlu de împrumut, instituție; j) instituții nefinanciare — valută, ordine de plată (fără transfer bancar), titluri de valoare și cecuri de călătorie; k) dealeri — valori mobiliare, fonduri mutuale, acțiuni, mărfuri, obligațiuni; l) utilizarea limitată de bunuri imobiliare în regim „timeshare”; m) servicii matrimoniale și de escorte; n) servicii și cluburi de achiziții și cumpărături; o) agenții de raportare a creditelor de consum; p) agenții de ocupare a forței de muncă și servicii de plasare a forței de muncă în regim temporar; q) pariuri (inclusiv bilete de loterie, jetoane de jocuri de cazino, pariuri și mize în afara pistelor). | |||
Termeni suplimentari | Comercianții confirmă și sunt de acord că datele cu caracter personal vor fi transferate către Satispay pentru procesarea tranzacțiilor. Aceste date cu caracter personal vor fi prelucrate de Satispay în conformitate cu declarația sa de confidențialitate, care este disponibilă la: https://static-www-satispay-com.s3.amazonaws.com/privacy/Payment-Scheme/Satispay-Payment- Scheme_Privacy-en.pdf | |||
Trustly | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real | |||
Risc de recuperare a plății | Nu (după ce banii sunt achitați în contul Comerciantului) | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,01 EUR per tranzacție. (În condițiile impuse de banca clientului) | |||
Valoare maximă a tranzacției | În condițiile impuse de banca clientului | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă bunurile și serviciile interzise enumerate în Acord: Bitcoin | |||
Termeni suplimentari | (1) Vă veți asigura că sigla (siglele) și marca (mărcile) Trustly sunt expuse și prezentate într-o manieră atractivă și adecvată și în conformitate cu cerințele aplicabile de prezentare a serviciilor, astfel cum sunt prevăzute la: https://trustly.com/en/developer/documents. (2) Confirmați și sunteți de acord că: (a) serviciul Trustly depinde de funcționalitatea sistemelor terțe, în principal bănci, iar Trustly nu garantează funcționalitatea serviciului său în cazul oricărei defecțiuni, funcționări improprii sau ajustări din aceste sisteme terțe sau asociată cu acestea; (b) vitezele de efectuare a Tranzacției pot fi afectate negativ în acele perioade în care volumul tranzacțiilor înregistrează creșteri semnificative sau vârfuri sau în timpul întreținerii planificate a serviciului Trustly și (c) PayPal și Trustly nu răspund pentru nicio pierdere sau prejudiciu cauzat(ă) de orice degradare a funcționalității sistemelor terțe, astfel cum se descrie în secțiunea (a) din prezentul punct sau în timpul vârfurilor semnificative ale volumului tranzacțiilor sau al întreținerii planificate a serviciului Trustly, astfel cum se descrie în secțiunea (b) din prezentul punct. | |||
Trustpay | ||||
Tip de plată | Transfer bancar în timp real Trustpay este o metodă de plată prin transfer bancar. Beneficiarii pot primi o confirmare în timp real a tranzacției. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Nu se aplică | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,01 EUR per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | Nu se aplică | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Pe lângă orice bunuri sau servicii interzise prevăzute în Acordul de utilizare: arme sau articole conexe (de exemplu, arme, piese de arme, muniție, cuțite), produse financiare care seamănă cu o schemă piramidală, droguri ilegale și accesorii privitoare la droguri, comercianți de antichități online și vânzători online de replici istorice. | |||
Termeni suplimentari |
| |||
WeChat Pay | ||||
Tip de plată | Portofel WeChat Pay este un portofel electronic care poate fi utilizat de către toți Clienții înregistrați la WeChat Pay. | |||
Risc de recuperare a plății | Nu | |||
Garanție de plată | Nu | |||
Posibilitate de rambursare | Da | |||
Valoare minimă a tranzacției | 0,10 RMB per tranzacție | |||
Valoare maximă a tranzacției | 10.000,00 USD/tranzacție, 20.000,00 USD/zi/client, 50.000,00 USD/an/client | |||
Bunuri și servicii specifice interzise | Consultați termenii suplimentari | |||
Termeni suplimentari |
a) îmbrăcăminte/accesorii/genți; b) cadouri/flori/suvenire; c) echipamente utilizate în exterior/pentru sporturi/fitness/securitate și protecție; d) instrumente muzicale; e) ceasuri și ceasornice/ochelari/lentile cosmetice; f) bijuterii/accesorii; g) articole pentru amenajarea locuinței/materiale de construcție/decorațiuni/țesături; h) alimente; i) produse/suplimente de îngrijire a sănătății; j) electrocasnice; k) produse de îngrijire personală și produse contraceptive; l) machiaj/îngrijirea pielii/îngrijire personală; m) artizanat/ceramică/decorațiuni interioare; n) autovehicule/motociclete/biciclete/accesorii/vehicule reechipate; o) produse digitale; p) echipamente de birou; q) produse pentru mame și bebeluși/jucării pentru copii; r) magazine (online) pentru mame și copii; s) cărți/materiale audio/papetărie sau t) hrană pentru animale
|